Condamnare record pentru cel mai periculos violator în serie din România. Sentința este definitivă! (EXCLUSIV)

Condamnare record pentru cel mai periculos violator în serie din România. Sentința este definitivă! (EXCLUSIV)
Iulian Fentzel este considerat unul dintre cei mai periculoși violatori în serie din România
Publicat: 13/01/2021, 18:30

Iulian Fentzel, considerat unul dintre cei mai periculoși violatori în serie din țară a primit o condamnare uriașă din parte magistraților Curții de Apel București, după ce a violat, în aceeași zi, două femei, la numai câteva luni după ce fusese eliberat din închisoare, unde executase o pedeapsă tot pentru infracțiunea de viol. În total, Fentzel a intrat la închisoare pentru cinci violuri, însă anchetatorii presupun că au mai existat și alte victime, dar care nu au vrut să se adreseze autorităților.

Cunoscut în rândul pușcăriașilor sub numele de „Frențer”, Iulian Fentzel și-a petrecut aproape toată viața în închisoare, mai întâi pentru furt, iar mai apoi pentru o lungă serie de violuri. Oficial, acesta se face vinovat de cinci violuri, ultimele două comise la începutul lui 2019, la numai câteva luni după ce fusese eliberat din închisoare ca urmare a recursului compensatoriu. Fusese condamnat pentru violarea unei bătrâne în parcul Crâng din Buzău, pe care o atacase la puțin timp după ce ieșise din pușcărie, unde executase zece ani, tot pentru viol.

A primit alți 12 ani, însă, în 2019 a fost eliberat condiționat, cu cinci ani mai devreme. Nu a trecut mult, că bărbatul a recidivat din nou, de data aceasta cu o premieră în practica judiciară românească, în sensul că a violat două femei în aceeași zi. De fapt, după ce a violat-o pe prima, iar polițiștii alertați de victimă îl căutau peste tot, l-au prins, în flagrat, în timp ce siluia o a doua femeie.

Pentru cele două violuri, dar și pentru faptul a și jefuit una dintre victime, de la care a luat 500 de euro,  Iulian Fentzel a fost condamnat la 13 ani și 2 luni, la care s-au adăugat și 1562 de zile rămase neexecutate din perioada anterioară.

Violatorul are de plătit daune morale de aproape 100.000 de euro

Ca urmare, pedeapsa violatorului în serie a ajuns la nu mai puțin de 18 ani de detenție. Mai mult, acesta trebuie să plărească și daune morale uneia dintre victime în valoare de aproape 99.000 de eur0.

Totuși, Iulian Fentzel are deja vârsta de 63 de ani, iar odată cu împlinirea vârstei de 65 pedeapsa acestuia va fi redusă la jumătate, adică va avea de executat minim 9 ani. Totuși, ca să poată ieși mai devreme, acesta trebuie să achite daunele morale stabilie de instanță, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru ca judecătorul de supraveghere a pedepselor să poată propune eliberarea condiționată.

Alături de Fentzel a mai fost condamnat un bărbat despre care anchetatorii au probat că deși a știut că are loc un viol nu a intervenit în niciul fel. Ca urmare, bărbatul, care l-a începutul cercetărilor a fost arestat preventiv, a fost condamnat cu suspendatre și obligat să presteze 60 de zile muncă în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public București – Sector 1 sau a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București. În plus, acesta trebuie să-i dea victimei 1.000 de euro, ca despăgubiri morale.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
×